Ce bine ca esti. E o intamplare a fiintei mele si atunci fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decat mine, decat oasele mele,...

Ce bine ca esti. E o intamplare a fiintei mele si atunci fericirea dinlauntrul meu e mai puternica decat mine, decat oasele mele, pe care mi le scrasnesti intr-o imbratisare mereu dureroasa, minunata mereu. Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart fluviul rece in delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt. Du-ma, fericire, in sus, si izbeste-mi tampla de stele, pana cand lumea mea prelunga si in nesfarsire se face coloana sau altceva mult mai inalt si mult mai curand. Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt! Doua cantece diferite, lovindu-se, amestecandu-se, doua culori ce nu s-au vazut niciodata, una foarte de jos, intoarsa spre pamant, una foarte de sus, aproape rupta in infrigurata, neasemuita lupta a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt. Nichita Stanescu.