"Iubirea e in suflet, iubirea e in
minte".
Si astfel incepe povestea
noastra, nu pot zice a mea, pentru ca de
cand am "sufletul pereche" nu mai exista
"eu", exista doar "noi".
Nu
conteaza cine suntem noi... nu conteaza
nimic, conteaza el, si ce mi-a facut cu
inima... Mi-a facut-o sa bata mai tare
ca niciodata. Totul a inceput de la o
strigare a numelui meu, si faptul ca
m-am intors a fost cel mai bun lucru. Nu
mi-a placut, de cand stau cu el, sa imi
arat iubirea prin cuvinte... prefer
faptele, pentru ca ele imi aduc
confirmarea ca o stie... atunci cand imi
spune, fara sa zic ceva, "stiu ca ma
iubesti". Nu uit, in fiecare zi, sa-i
spun ca il iubesc si ca ma face
fericita, incerc ca in zilele in care
nu ne vedem sa-i fac o supriza... fie un
colaj, fie un filmulet, fie un email...
fie merg sa-l vad, fie si pentru 5
minute! Fiindca... ador sa-i vad
zambetul cand ma vede! Mi-e dor zilnic
de el... chiar daca ne vedem, dar... cum
sa nu-ti fie dor cand ai parte de cel
mai frumos zambet de pe planeta asta, de
cel mai frumos "si eu te iubesc", de
imbratisari calde, de saruturi dulci?!
Nu e perfect, dar nci nu
trebuie, ii iubesc si defectele. Nu imi
ajung cuvintele sa il descriu, nu imi
ajung cuvintele nici sa-i spun cat il
iubesc, dar il ador... ii iubesc ochii
mici, care ma privesc cu atata caldura,
ii iubesc cuvintele... char si cand ne
certam, abia astept impacarea, care e
atat de "zambitoare" si dulce, datorita
saruturilor. Suntem atat de asemanatori!
Te iubesc foarte mult, si vreau
sa fim tot asa si peste ani, si "peste o
viata". Nu am nevoie de alt baiat, nu
vreau alte saruturi, nu vreau alte brate
care sa ma incalzeasca, nu vreau alt
zambet aiurit, le vreau pe ale tale, si
o sa-ti zambesc toata ziua, asa cum doar
tu imi cunosti zambetul, si rasul
"ochilor".
Pentru ca noi chiar
putem!